Skip navigation

Imi place foarte mult campania celor de la „Gandul”, http://deceiubescromania.gandul.info/ , campanie promovata intens de MediaPRO. Chiar cred ca aceasta campanie are un impact puternic asupra romanilor din tara si de pretutindeni, o campanie ce te face sa-ti pui multe semne de intrebare si sa te gandesti de doua ori inainte sa faci o afirmatie despre Romania.

De altfel, multe campanii marca PROTV au impresionat, dar in acelasi timp au avut si rezultate. Mi-as dori sa vad mai multe initiative de genul. Acum, de ce iubesc eu Romania? Da, IUBESC Romania pentru ca:

– e locul in care am prins viata: daca nu exista, nu eram pe lumea asta

– e locul in care am spus pentru prima data „mama”

– e tara in care am crescut si am trait peste 23 de ani

– e tara care mi-a dat o educatie si m-a ajutat sa ma dezvolt personal si profesional asa cum sunt in ziua de azi, cu bune si cu rele

– e tara unde se afla familia mea, prietenii mei cei mai buni, fara de care nu m-as putea lipsi

– e tara cu niste locuri de-a dreptul minunate, rarisime

– e tara cu munte si cu mare

– e tara cu cel mai frumos traseu din lume: „Transfagarasan”

– e tara cu 4 anotimpuri

– e tara cu foarte multi oameni talentati

– e tara la care ma gandesc neconditionat cand sunt departe de ea

As putea sa mai insir multe lucruri frumoase cu si desre Romania. Insa, nu toate sunt roz, nici pe departe, dar asta nu e un motiv pt care sa nu o iubesti, romane. Bineinteles, sunt momente de furie si frustrare in care zici: „gata, m-am saturat, urasc Romania”. Dar cand esti departe de ea, nu poti sa fii indiferent. Atunci iti dai seama ce inseamna Romania pentru tine. Romanul care zice ca uraste Romania, e mai mult decat ipocrit din punctul meu de vedere. Voi de ce iubiti Romania?

La Multi Ani Romania.

Anunțuri

Sursa wikipedia

An archangel is an angel of high rank. Archangels are found in a number of religious traditions, including Judaism, Christianity and Islam. Michael and Gabriel are recognized as archangels in Judaism and by most Christians. Michael is the only archangel specifically named in the Protestant Bible. The Book of Tobit—recognized in the Catholic and Orthodox versions of the Bible, but considered apocryphal by Protestants—mentions Raphael, who is also considered to be an archangel. The named archangels in Islam are Gabriel, Michael, Raphael and Azrael.

The New Testament speaks frequently of angels (for example, angels giving messages to Mary, Joseph, and the shepherds; angels ministering to Christ after his temptation in the wilderness, an angel visiting Christ in his agony, angels at the tomb of the risen Christ, the angels who liberate the Apostles Peter and Paul from prison); however, it uses the word „archangel” only twice: „When the archangel Michael, contending with the devil, was disputing about the body of Moses, he did not presume to pronounce a blasphemous judgment, but said, ‘The Lord rebuke you'”; and „The Lord himself will descend from heaven with a cry of command, with the voice of an archangel, and with the sound of the trumpet of God”.

Every Monday throughout the year is dedicated to the Angels, with special mention being made in the church hymns of Michael and Gabriel. In Orthodox iconography, each angel has a symbolic representation:

  • Michael in the Hebrew language means „Who is like unto God?” or „Who is equal to God?” St. Michael has been depicted from earliest Christian times as a commander, who holds in his right hand a spear with which he attacks Lucifer/Satan, and in his left hand a green palm branch. At the top of the spear there is a linen ribbon with a red cross. The Archangel Michael is especially considered to be the Guardian of the Orthodox Faith and a fighter against heresies.
  • Gabriel means „Man of God” or „Might of God.” He is the herald of the mysteries of God, especially the Incarnation of God and all other mysteries related to it. He is depicted as follows: In his right hand, he holds a lantern with a lighted taper inside, and in his left hand, a mirror of green jasper. The mirror signifies the wisdom of God as a hidden mystery.
Oare cati dintre noi stiu lucrurile astea? Intreg articolul pe wikipedia.

Fiind intr-un mediu international, in care oamenii din jurul meu au venit din toate colturile lumii, e greu sa nu remarci diferite limbi, diferite dialecte si alte cuvinte pe care le consideri neortodoxe. Am avut de multe ori curiozitatea de a afla cum se zice „buna” intr-o alta limba, sau, depinzand de situatie si de discutia din acel moment, sa aflu cum se zice ceva in limba respectivului cu care dialogam. Cat de diferita poate fi o limba fata de limba materna?

Well, raspunsul e simplu: variaza de la limbile latine, la cele slave si asa mai departe. Spre exemplu, putem asemana limba spaniola cu limba italiana si chiar cu limba romana in anumite momente, la fel cum putem asemana limba bulgara cu limba ceha sau limba rusa. Am fost foarte entuziasmat sa iau parte la primul curs de limba daneza, hotarat fiind sa invat o limba grea. Ajungand acolo, la reactia unui coleg de grupa, am realizat ca m-am bagat in ceva mai mult decat a invata daneza. Si anume, pe langa faptul ca trebuie sa invat sa vorbesc daneza, mai trebuie sa invat si sa scriu in daneza. Sunt 2 limbi diferite!!!

Sa dau un exemplu foarte simplu: „Hvad hedder du?” se traduce „Care e numele tau?”. De la scriere pana la vorbire, e o diferenta mare, si anume, pronuntia este urmatoarea: „Va hilă du?”. Seriously, vedeti vreo diferenta? 😀 In limba materna, chiar daca ai auzi un cuvant nou, pe care nu l-ai mai auzit, tot ai stii sa-l scrii. Oare la fel se intampla si cu un cuvant in limba daneza? Greu de stiut. Insa pe cat de complicat pare, totusi cursurile de daneza sunt amuzante, cel putin la inceput. Insa, inca nu mi-am dat seama daca, dupa ce am terminat cursul, ma durea capu de la ziua incarcata pe care am avut-o, sau doar de la cele 2 ore jumatate petrecute acolo, incercand sa spicuiesc daneza. Probabil imi voi da seama la urmatorul curs.

As fi curios sa invat o limba asiatica. Numai cand ma gandesc la scriere, la gramatica, mi se zbarleste pielea pe mine. Dar cine stie, poate pe viitor voi avea ocazia si sansa de a putea invata o astfel de limba. Mi-ar placea sa stiu macar cateva cuvinte de baza. Pana atunci, Doamne ajuta cu daneza! 🙂

Rasmus Seebach – Lidt i fem

In viata de zi cu zi, omul cauta raspunsuri. Toate lucrurile pe care le invatam sunt de fapt raspunsuri la diferite intrebari. Cunoasterea inseamna curiozitate, raspunsul inseamna rezolvarea enigmei. Insa sunt atatea intrebari fara raspuns, intrebari carora le cautam raspunsul o viata si tot nu reusim sa-l gasim, sau il gasim doar partial. De cele mai multe ori ni se adreseaza astfel de intrebari, iar noi apelam la randul nostru la altcineva, poate poate deslusim misterul.

Multe din intrebari apar pur intamplator, fara sa ne gandim la asa ceva. Foarte simplu, esti la o plimbare, observi un lucru marunt, un amanunt care iti starneste curiozitatea si pac: n intrebari la care cauti un raspuns rapid. Dar de cate ori s-a intamplat sa te intrebi un lucru simplu, un lucru banal, un lucru stupid la urma urmei? Doua exemple cat se poate de stupide si poate amuzante: „Ce sex are celebrul personaj de desen animat Tweety?”, „Ce culoare are oglinda?” sunt doua posibile intrebari la care poate cauti un raspuns.

De la astfel de intrebari, fara sens poate pentru unii, pleaca si cei care fac stand-up comedy cred eu. Poate ma insel, dar de multe ori mi s-a intamplat sa ma uit la un stand-up comedy si sa rad in hohote de la niste lucruri banale, lucruri la care nu ne-am gandit inainte sau nu ne-a dat prin cap, fiind ceva prea banal. Pentru asta recomand filmul „Funny People” si stand-up comedy-ul „Live at the Apollo” (Michael Mcintyre). Se pleaca de la niste idei simple, iar acesti artisti le dau o forma aparte, amuzanta.

Inchei acest post cu un citat ce mi-a placut: „Un nerod pune mai multe intrebari decat poate da raspunsuri un intelept.” – Jonathan Swift

Royksopp – What else is there (Trentemoller remix)

Cine este, sau mai bine spus cine a fost Henryk Sienkiewicz? Romancier si nuvelist, unul dintre cei mai mari prozatori polonezi, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in anul 1905. Am ales sa postez un fragment dintr-un roman al acestui scriitor, o descriere care mie mi-a placut.

„Noaptea se lăsa asupra întinderilor pustii și odată cu ea venea vremea duhurilor. Pe atunci, oștenii care vegheau in stanițe (sate căzăcești) povesteau că pe Câmpiile Sălbatice apar noaptea umbrele celor căzuți, care și-au găsit acolo moartea năprasnică în păcat, și își fac de cap, neputând fi împiedicate de cruce și biserică. De aceea, când semnele care arată miezul nopții începeau să se stingă, prin stanițe se rosteau rugăciuni pentru sufletele morților. Se mai vorbea că umbrele călăreților care rătăcesc prin pustie ațin calea drumeților, gemând și cerșind semnul sfintei cruci. Printre ele se nimereau și strigoi, care alergau urlând după oameni. O ureche desprinsă deosebea de departe urletul strigoilor de cel al haitelor de lupi. De asemenea se puteau vedea armate întregi de umbre care uneori se apropiau atât de mult de stanițe, că străjile dădeau alarma. Astfel de întâmplări prevesteau de obicei războaie crâncene. Nici întâlnirea unor umbre singuratice nu însemna nimic bun, dar nu trebuia să-ți faci inimă rea întotdeauna, fiindcă adeseori chiar omul viu apărea și dispărea înaintea călătorilor ca o umbră, așa că de multe ori putea să fie luat cu ușurință drept un duh al întunericului.

Nu e deci nimic de mirare că numaidecât după căderea nopții deasupra Omelniczekului, în jurul staniței pustiite, apăru o stafie, sau poate un om. Tocmai ieșise luna de dincolo de Nipru albind locul însingurat, măciuliile scaieților și nemărginirea stepei. Deodată, mai jos, în stepă se arătară alte făpturi ale nopții. Zdrențe mișcătoare de nori acopereau când și când razele lunii, siluetele când apăreau strălucitoare din neguri, când dispăreau. Uneori se pierdeau cu totul, părând să se topească în întuneric. Înaintând spre înălțimea pe care stătea primul călăreț, se furișau tăcute, cu grijă, încet, oprindu-se mereu.

În mișcările lor era ceva înfricoșător, ca și în toată această stepă care părea atât de liniștită. Vântul adia în răstimpuri dinspre Nipru, făcând să fâșâie jalnic scaieții uscați, care se aplecau și parcă tremurau de teamă. În cele din urmă, siluetele dispărură, ascunzându-se în umbra dărâmăturilor. În lumina palidă a nopții se vedea numai călărețul singuratic care stătea pe movilă.

În sfârșit, un zgomot îi atrase luarea-aminte. Apropiindu-se de marginea colinei, începu să scruteze întunericul stepei. Vântul nu mai adia, foșnetul încetase și se așternuse liniștea deplină.”

Michael Andrews – Mad World

De cate ori ti s-a intamplat sa ai un deja-vu intr-o luna de zile? Dar sa traiesti zi de zi niste senzatii asemanatoare la aceleasi momente de timp si nu numai? Inceputul asta de semestru a fost oarecum ciudat din mai multe pct de vedere. Au fost momente ciudate, momente in care daca stai sa te gandesti, ajungi sa-ti zici „bai, nu se poate asa ceva”, momente hilare, dar si momente jenante.

De cate ori nu mi s-a intamplat sa ma trezesc dimineata si uitandu-ma pe fereastra, constatam ca e o vreme superba. Dupa care, cateva ore mai tarziu sa ploua torential. Zile la rand s-a intamplat asta si la o ora fixa incepea ploaia de parca cineva o comanda.

De cate ori nu mi s-a intamplat sa ajung in statia de autobuz, sa iau autobuzul spre universitate cu aceleasi persoane. In special am remarcat figura unui tip (dubios, nu? :P) pe care il intalnesc de fiecare data cand merg la universitate. Zile la rand mi s-a intamplat asta si ce e mai ciudat ca nu m-am dus la aceeasi ora in fiecare zi.

De cate ori nu mi s-a intamplat sa primesc invitatii la tot felul de petreceri si activitati de la aceleasi persoane, de parca ei le organizeaza pe toate!!! (lucru neadevarat). Zile la rand s-a intamplat asta si nu zic ca e un lucru rau, dar ajungi la o limita de oboseala acumulata de la atata zbantuiala si „petrecareala” de nu-ti mai vine sa mergi nicaieri.

De cate ori nu mi s-a intamplat sa fiu abordat pe un anumit client de chat, de aceeasi persoana si sa-mi adreseze aceeasi intrebare pe la aceeasi ora aproximativ (nu zic ca s-a intamplat exact in acelasi moment, dar ora era aceeasi). Zile la rand mi s-a intamplat asta si mi se pare ciudat si in acelasi timp amuzant. Ma pregatesc temeinic cand se face ora sa apara fereastra respectiva cu intrebarea respectiva :).

Astea sunt cateva din deja-vu-urile mele, momente ce mi-au venit in minte acum. Nu vreau sa ma gandesc la toate ca poate ajung sa cred despre mine ca sunt un freak si nu vreau asta 😛

Oare a venit ziua cartitei?

Chemical Brothers – The sunshine underground

So lately, I’ve been wonderin
Who will be there to take my place
When I’m gone, you’ll need love
To light the shadows on your face
If a great wave should fall
It would fall upon us all
And between the sand and stone
Could you make it on your own

If I could, then I would
I’ll go wherever you will go
Way up high or down low
I’ll go wherever you will go

And maybe, I’ll find out
The way to make it back someday
To watch you, to guide you
Through the darkest of your days
If a great wave should fall
It would fall upon us all
Well I hope there’s someone out there
Who can bring me back to you

Runaway with my heart
Runaway with my hope
Runaway with my love

I know now, just quite how
My life and love might still go on
In your heart and your mind
I’ll stay with you for all of time

If I could turn back time
I’ll go wherever you will go
If I could make you mine
I’ll go wherever you will go

The Calling – Wherever you will go

Intotdeauna exista o logica intre titlu si post-ul propriu-zis, desi la o prima citire, n-are nici o logica. Eh, in acest post o sa zic doar atat: titlul nu are legatura cu post-ul, dar are contextul lui cu mai multe intelesuri (stiu, aberez rau de tot aici si n-are noima ce zic). Sa nu mai bat campii, totul s-a intamplat intr-o zi (normal!).

Si cand zic asta, daca stau sa ma gandesc, as putea continua cu orice lucru pe care l-am inceput: orice intamplare, orice viciu, orice serial, orice obicei, orice conversatie. Si o sa sune cam asa:

– primul pas facut in viata: m-am tras pe cur! la propriu! 😀

– primul joc jucat: sotron (lasand la o parte masinute, papitoi si alte lighioane)

– primul sport practicat: inot

– prima carte citita: Colt Alb – Jack London (lasand la o parte „povestiri nemuritoare” sau „Fabule” de La Fontaine)

– prima data cand am avut mana in ghips: la 10 ani

– primul săr… uite ce era sa zic 😛

– prima mancare facuta: tocanita (cartofi prajiti sau facuti in orice fel si ouale se exclud)

– prima tabara in care am fost: Busteni

– primul client de chat utilizat: mIRC, se stieeeee

– prima caseta cumparata: Take That – Everything Changes

– primul film vazut la cinema: sincer nu-mi amintesc numele filmului, dar a fost ceva cu Chuck Norris 🙂

– primul serial vizionat: Friends – genial

Seria poate continua, dar acum chiar nu se poate spune totul in cateva cuvinte; a fost doar un gand ce m-a strafulgerat intr-o zi cu soare :).

Take That – Babe

A sosit ziua plecarii spre tarile nordice, o zi pe de o parte atat de trista, gandindu-ma la toti cei care mi-au facut vara frumoasa, dar pe de alta parte fericita, pornind spre o noua aventura, dar si cu gandul la urmatoarele intalniri cu cei dragi.

Ajuns la aeroportul Otopeni, parca mi s-au inmuiat picioarele, am stat un pic si am suspinat la intrare, inainte sa-mi fac check-in-ul si toate cele necesare pentru imbarcare. Am reflectat, am tras aer adanc in piept si mi-am zis „gata, a sosit momentul mai mult sau mai putin asteptat”. Spre surprinderea mea, la security check n-a „beepait” nimic, nu de alta dar de fiecare data cand am zburat cu avionul, mereu s-a intamplat sa se auda sunetul de „am arma la mine”, sau sa vina cineva si sa-mi spuna „sorry for the inconvenience, but this is a random check”. Suspect (eu sau intamplarea in sine? Inca nu mi-am dat seama :P).

Dupa un drum lung ce a durat vreo 12 ore (avion + tren) si destul de obositor, am ajuns in Esbjerg, un oras port la Marea Nordica, situat pe coasta de vest a Peninsulei Jutland. Un orasel mic, unde aromele imbietoare de peste proaspat cu peste „neproaspat” sa-i zicem, se imbina „placut”, dar altfel dragut :). Am petrecut cateva zile frumoase alaturi de doi dintre cei mai buni prieteni ai mei, cautand in acelasi timp cazare. Apoi, au urmat cateva zile in care cautarea mea s-a intensificat, nefacand altceva, disperarea ma cuprinsese.

Intr-un final, dupa aplicari peste aplicari, mail-uri, telefoane, liste de asteptare, am reusit sa gasesc o camera intr-un apartament cu 4 camere, in estul orasului (in the middle of nowhere). Am acceptat camera ca pe o solutie temporara, pana imi gasesc ceva ok, desi ma gandeam ca poate ma obisnuiesc acolo si poate imi va placea. N-a fost asa deloc. Mai mult de o saptamana n-am fost in stare sa traiesc omeneste acolo, din mai multe motive. Principalul este un minunat coleg de apartament: n-am vazut catastrofa mai mare ca el… e dezastru la casa omului (a nu se intelege gresit termenii: catastrofa si dezastru). Nu vreau sa intru in prea multe detalii pentru ca sunt multe si nu tocmai placute, nu vreau sa-mi amintesc cele 7 zile petrecute acolo. Am incercat sa vorbesc cu el, i-am explicat unele chestii (el fiind nou pe aici), nici un rezultat. Pe langa asta, acces la autobuz aveam dar cam prost, eram departe de centru (unde ma obisnuisem), nu prea aveam cu cine sa socializez (multe familii cu copil locuiesc in zona).

De asemenea, am observat ca in est ploua mai mult decat in centru, am testat-o!!! Am luat autobuzul si in centru nu ploua, am luat iar autobuzu inapoi, ploaie torentiala. M-am intors in centru, nici o picatura; inapoi in est, ploaie torentiala. Chiar la un moment dat m-a amuzat un lucru: veneam de la universitate, am coborat din autobuz si incepuse ploaia. Am mers 50-100 de metri si nimic. Am aruncat o privire in spate, siroaiele curgeau in timp ce eu stateam uimit de acest fenomen. Vreo 3 minute am stat sa vad daca nu cumva se duce mai departe, sau vine spre mine – nici un lucru de genul. Abstraaact.

Norocul meu a inceput parca sa se schimbe gasind ceva mult mai bun. Dupa o perioada foarte grea, in care am avut nopti de nesomn din diverse motive, in sfarsit simt ca sunt la casa mea si ma pot bucura de ce-mi poate oferi noua locatie.

Calvin Harris – Feel so Close

Si asa am inceput primul tur prin tara: Bucuresti – Baicoi City – Bran – Brasov – Sibiu – Brasov – Bucuresti. Au fost vreo 3 saptamani de exceptie, cu multe rasete, multa voie buna, povesti si dezbateri interesante. Si totusi, in aceste saptamani, desi pare suficient timp sa faci o gramada de lucruri, sa te intalnesti cu toti prietenii, nu e asa. Totul trece foarte repede, de parca fiecare intalnire, fiecare actiune s-ar fi intamplat intr-o clipita.

Partide de tenis (mult amatorism din partea adversarilor :P), cinematograf (Bad Teacher – comedie buna), un weekend excelent la Bran (intotdeauna e loc si de mai bine – de tinut minte pe viitor :D), concerte in piata sfatului URSUS evolution, conferinta AIESEC (good old memories), iesiri cu prietenii, dar sa nu uitam de drumul obositor de colo colo :).

NB – sa luam in considerare o situatie ipotetica: mergeti undeva o gasca mare de 20 de persoane, inchiriati 1-2 cabane timp de un weekend. Pentru distractie si voie buna, a NU se lua jocul numit CATAN la locatia respectiva. Dependentii vor rupe zarul schimband spice pe oi, si „carnati pe piet”.

Am ajuns din nou acasa ca sa reincarc bateriile pentru ce urma sa vina. Zile frumoase petrecute alaturi de familie si prieteni la casa de vacanta. „Mici” incidente aparute – rezolvate intre timp -, calatori straini calcandu-mi pragul – schimb de experienta si cultura internationala -, un pic de munca n-a stricat si nu va strica nimanui. Desi te simti bine, intotdeauna vrei mai mult si cum nu poti sta departe de prietenii foarte buni, am dat si o tura pe la Fagaras. Am asistat la zilele cetatii Fagarasului, spectacole foarte frumoase, spectacole medievale, seara toata lumea canta si dansa pe ritmurile lui Baniciu.

Oh good old friends, a fost atat de frumos si incerc sa retraiesc si sa re-retraiesc momentele astea atat de frumoase, amintiri cu adevarat placute. Privesc spre viitor si nu pot sa nu ma gandesc la urmatoarea intalnire. Oare unde va avea loc? Vreo sugestie? Ramane de vazut 🙂

Nadia Ali – Rapture