Sari navigarea

Monthly Archives: octombrie 2011

In viata de zi cu zi, omul cauta raspunsuri. Toate lucrurile pe care le invatam sunt de fapt raspunsuri la diferite intrebari. Cunoasterea inseamna curiozitate, raspunsul inseamna rezolvarea enigmei. Insa sunt atatea intrebari fara raspuns, intrebari carora le cautam raspunsul o viata si tot nu reusim sa-l gasim, sau il gasim doar partial. De cele mai multe ori ni se adreseaza astfel de intrebari, iar noi apelam la randul nostru la altcineva, poate poate deslusim misterul.

Multe din intrebari apar pur intamplator, fara sa ne gandim la asa ceva. Foarte simplu, esti la o plimbare, observi un lucru marunt, un amanunt care iti starneste curiozitatea si pac: n intrebari la care cauti un raspuns rapid. Dar de cate ori s-a intamplat sa te intrebi un lucru simplu, un lucru banal, un lucru stupid la urma urmei? Doua exemple cat se poate de stupide si poate amuzante: „Ce sex are celebrul personaj de desen animat Tweety?”, „Ce culoare are oglinda?” sunt doua posibile intrebari la care poate cauti un raspuns.

De la astfel de intrebari, fara sens poate pentru unii, pleaca si cei care fac stand-up comedy cred eu. Poate ma insel, dar de multe ori mi s-a intamplat sa ma uit la un stand-up comedy si sa rad in hohote de la niste lucruri banale, lucruri la care nu ne-am gandit inainte sau nu ne-a dat prin cap, fiind ceva prea banal. Pentru asta recomand filmul „Funny People” si stand-up comedy-ul „Live at the Apollo” (Michael Mcintyre). Se pleaca de la niste idei simple, iar acesti artisti le dau o forma aparte, amuzanta.

Inchei acest post cu un citat ce mi-a placut: „Un nerod pune mai multe intrebari decat poate da raspunsuri un intelept.” – Jonathan Swift

Royksopp – What else is there (Trentemoller remix)

Cine este, sau mai bine spus cine a fost Henryk Sienkiewicz? Romancier si nuvelist, unul dintre cei mai mari prozatori polonezi, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in anul 1905. Am ales sa postez un fragment dintr-un roman al acestui scriitor, o descriere care mie mi-a placut.

„Noaptea se lăsa asupra întinderilor pustii și odată cu ea venea vremea duhurilor. Pe atunci, oștenii care vegheau in stanițe (sate căzăcești) povesteau că pe Câmpiile Sălbatice apar noaptea umbrele celor căzuți, care și-au găsit acolo moartea năprasnică în păcat, și își fac de cap, neputând fi împiedicate de cruce și biserică. De aceea, când semnele care arată miezul nopții începeau să se stingă, prin stanițe se rosteau rugăciuni pentru sufletele morților. Se mai vorbea că umbrele călăreților care rătăcesc prin pustie ațin calea drumeților, gemând și cerșind semnul sfintei cruci. Printre ele se nimereau și strigoi, care alergau urlând după oameni. O ureche desprinsă deosebea de departe urletul strigoilor de cel al haitelor de lupi. De asemenea se puteau vedea armate întregi de umbre care uneori se apropiau atât de mult de stanițe, că străjile dădeau alarma. Astfel de întâmplări prevesteau de obicei războaie crâncene. Nici întâlnirea unor umbre singuratice nu însemna nimic bun, dar nu trebuia să-ți faci inimă rea întotdeauna, fiindcă adeseori chiar omul viu apărea și dispărea înaintea călătorilor ca o umbră, așa că de multe ori putea să fie luat cu ușurință drept un duh al întunericului.

Nu e deci nimic de mirare că numaidecât după căderea nopții deasupra Omelniczekului, în jurul staniței pustiite, apăru o stafie, sau poate un om. Tocmai ieșise luna de dincolo de Nipru albind locul însingurat, măciuliile scaieților și nemărginirea stepei. Deodată, mai jos, în stepă se arătară alte făpturi ale nopții. Zdrențe mișcătoare de nori acopereau când și când razele lunii, siluetele când apăreau strălucitoare din neguri, când dispăreau. Uneori se pierdeau cu totul, părând să se topească în întuneric. Înaintând spre înălțimea pe care stătea primul călăreț, se furișau tăcute, cu grijă, încet, oprindu-se mereu.

În mișcările lor era ceva înfricoșător, ca și în toată această stepă care părea atât de liniștită. Vântul adia în răstimpuri dinspre Nipru, făcând să fâșâie jalnic scaieții uscați, care se aplecau și parcă tremurau de teamă. În cele din urmă, siluetele dispărură, ascunzându-se în umbra dărâmăturilor. În lumina palidă a nopții se vedea numai călărețul singuratic care stătea pe movilă.

În sfârșit, un zgomot îi atrase luarea-aminte. Apropiindu-se de marginea colinei, începu să scruteze întunericul stepei. Vântul nu mai adia, foșnetul încetase și se așternuse liniștea deplină.”

Michael Andrews – Mad World

De cate ori ti s-a intamplat sa ai un deja-vu intr-o luna de zile? Dar sa traiesti zi de zi niste senzatii asemanatoare la aceleasi momente de timp si nu numai? Inceputul asta de semestru a fost oarecum ciudat din mai multe pct de vedere. Au fost momente ciudate, momente in care daca stai sa te gandesti, ajungi sa-ti zici „bai, nu se poate asa ceva”, momente hilare, dar si momente jenante.

De cate ori nu mi s-a intamplat sa ma trezesc dimineata si uitandu-ma pe fereastra, constatam ca e o vreme superba. Dupa care, cateva ore mai tarziu sa ploua torential. Zile la rand s-a intamplat asta si la o ora fixa incepea ploaia de parca cineva o comanda.

De cate ori nu mi s-a intamplat sa ajung in statia de autobuz, sa iau autobuzul spre universitate cu aceleasi persoane. In special am remarcat figura unui tip (dubios, nu? :P) pe care il intalnesc de fiecare data cand merg la universitate. Zile la rand mi s-a intamplat asta si ce e mai ciudat ca nu m-am dus la aceeasi ora in fiecare zi.

De cate ori nu mi s-a intamplat sa primesc invitatii la tot felul de petreceri si activitati de la aceleasi persoane, de parca ei le organizeaza pe toate!!! (lucru neadevarat). Zile la rand s-a intamplat asta si nu zic ca e un lucru rau, dar ajungi la o limita de oboseala acumulata de la atata zbantuiala si „petrecareala” de nu-ti mai vine sa mergi nicaieri.

De cate ori nu mi s-a intamplat sa fiu abordat pe un anumit client de chat, de aceeasi persoana si sa-mi adreseze aceeasi intrebare pe la aceeasi ora aproximativ (nu zic ca s-a intamplat exact in acelasi moment, dar ora era aceeasi). Zile la rand mi s-a intamplat asta si mi se pare ciudat si in acelasi timp amuzant. Ma pregatesc temeinic cand se face ora sa apara fereastra respectiva cu intrebarea respectiva :).

Astea sunt cateva din deja-vu-urile mele, momente ce mi-au venit in minte acum. Nu vreau sa ma gandesc la toate ca poate ajung sa cred despre mine ca sunt un freak si nu vreau asta 😛

Oare a venit ziua cartitei?

Chemical Brothers – The sunshine underground

So lately, I’ve been wonderin
Who will be there to take my place
When I’m gone, you’ll need love
To light the shadows on your face
If a great wave should fall
It would fall upon us all
And between the sand and stone
Could you make it on your own

If I could, then I would
I’ll go wherever you will go
Way up high or down low
I’ll go wherever you will go

And maybe, I’ll find out
The way to make it back someday
To watch you, to guide you
Through the darkest of your days
If a great wave should fall
It would fall upon us all
Well I hope there’s someone out there
Who can bring me back to you

Runaway with my heart
Runaway with my hope
Runaway with my love

I know now, just quite how
My life and love might still go on
In your heart and your mind
I’ll stay with you for all of time

If I could turn back time
I’ll go wherever you will go
If I could make you mine
I’ll go wherever you will go

The Calling – Wherever you will go