Skip navigation


A sosit ziua plecarii spre tarile nordice, o zi pe de o parte atat de trista, gandindu-ma la toti cei care mi-au facut vara frumoasa, dar pe de alta parte fericita, pornind spre o noua aventura, dar si cu gandul la urmatoarele intalniri cu cei dragi.

Ajuns la aeroportul Otopeni, parca mi s-au inmuiat picioarele, am stat un pic si am suspinat la intrare, inainte sa-mi fac check-in-ul si toate cele necesare pentru imbarcare. Am reflectat, am tras aer adanc in piept si mi-am zis „gata, a sosit momentul mai mult sau mai putin asteptat”. Spre surprinderea mea, la security check n-a „beepait” nimic, nu de alta dar de fiecare data cand am zburat cu avionul, mereu s-a intamplat sa se auda sunetul de „am arma la mine”, sau sa vina cineva si sa-mi spuna „sorry for the inconvenience, but this is a random check”. Suspect (eu sau intamplarea in sine? Inca nu mi-am dat seama :P).

Dupa un drum lung ce a durat vreo 12 ore (avion + tren) si destul de obositor, am ajuns in Esbjerg, un oras port la Marea Nordica, situat pe coasta de vest a Peninsulei Jutland. Un orasel mic, unde aromele imbietoare de peste proaspat cu peste „neproaspat” sa-i zicem, se imbina „placut”, dar altfel dragut :). Am petrecut cateva zile frumoase alaturi de doi dintre cei mai buni prieteni ai mei, cautand in acelasi timp cazare. Apoi, au urmat cateva zile in care cautarea mea s-a intensificat, nefacand altceva, disperarea ma cuprinsese.

Intr-un final, dupa aplicari peste aplicari, mail-uri, telefoane, liste de asteptare, am reusit sa gasesc o camera intr-un apartament cu 4 camere, in estul orasului (in the middle of nowhere). Am acceptat camera ca pe o solutie temporara, pana imi gasesc ceva ok, desi ma gandeam ca poate ma obisnuiesc acolo si poate imi va placea. N-a fost asa deloc. Mai mult de o saptamana n-am fost in stare sa traiesc omeneste acolo, din mai multe motive. Principalul este un minunat coleg de apartament: n-am vazut catastrofa mai mare ca el… e dezastru la casa omului (a nu se intelege gresit termenii: catastrofa si dezastru). Nu vreau sa intru in prea multe detalii pentru ca sunt multe si nu tocmai placute, nu vreau sa-mi amintesc cele 7 zile petrecute acolo. Am incercat sa vorbesc cu el, i-am explicat unele chestii (el fiind nou pe aici), nici un rezultat. Pe langa asta, acces la autobuz aveam dar cam prost, eram departe de centru (unde ma obisnuisem), nu prea aveam cu cine sa socializez (multe familii cu copil locuiesc in zona).

De asemenea, am observat ca in est ploua mai mult decat in centru, am testat-o!!! Am luat autobuzul si in centru nu ploua, am luat iar autobuzu inapoi, ploaie torentiala. M-am intors in centru, nici o picatura; inapoi in est, ploaie torentiala. Chiar la un moment dat m-a amuzat un lucru: veneam de la universitate, am coborat din autobuz si incepuse ploaia. Am mers 50-100 de metri si nimic. Am aruncat o privire in spate, siroaiele curgeau in timp ce eu stateam uimit de acest fenomen. Vreo 3 minute am stat sa vad daca nu cumva se duce mai departe, sau vine spre mine – nici un lucru de genul. Abstraaact.

Norocul meu a inceput parca sa se schimbe gasind ceva mult mai bun. Dupa o perioada foarte grea, in care am avut nopti de nesomn din diverse motive, in sfarsit simt ca sunt la casa mea si ma pot bucura de ce-mi poate oferi noua locatie.

Calvin Harris – Feel so Close

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: